Carte – Tatal celuilalt copil

      No Comments on Carte – Tatal celuilalt copil

   Tatăl celuilalt copil   – este o carte pe care o recomand părinților și tuturor celor care lucrează cu copiii. Acestă carte prezintă în mod deosebit trăirile, gândurile, comportamentele, emoțiile pe care le resimte un copil care nu vorbește. Este hărțuit de adulții și copiii din familie și din societate. I se pun nenumărate etichete, iar el reacționează uneori violent, dar ajunge să devină indiferent interiorizând aceste etichete și considerând că nu merită să fie iubit. Stima sa de sine este scăzută și bucuria copilăriei fiind aproape inexistentă, până în ziua în care un om deosebit îl va înțelege și ghida cu iubire și blândețe.

”Din ziua în care am descoperit ca sunt prost, am devenit sensibil la acest cuvânt, iar când eram strigat aşa, mă înfuriam, ţipam, spărgeam ceva sau loveam pe cineva şi făceam un tărăboi în toată regula. Însă din clipa în care am acceptat realitatea, m‑am purtat altfel : nu‑mi mai ieşeam din fire când auzeam vorba aceasta, deşi mi se punea un nod un gât, o gheară îmi strângea inima, totul mi se întuneca în faţa ochilor şi mi se părea că nici soarele nu mai străluceşte. Căutam un colţ unde mă ghemuiam şi‑mi cuprindeam picioarele cu braţele. Îmi lăsam capul pe genunchi şi îmi doream să mă fac mic, atât de mic, încât să nu mă mai poată vedea nimeni. Nu mai aveam chef să mă joc, uitam cum e să râzi, nu mă mai înveselea nimic. Şi orele acelea se prelungeau, ajungând până la o zi‑două. Ştiţi ce mult înseamnă o zi‑două pentru un copil de patru ani ? Poate chiar cât o lună sau două pentru oamenii mari.”

   Parinoush Saniee este autoarea bestsellerului ”Cel care mă așteaptă”, roman interzis de doua ori, cea mai vânduta carte a tuturor timpurilor în Iran.

   Aniversarea a douazeci de ani îi oferă lui Shahab prilejul să-și revadă copilaria, o perioada marcată de conflictele provocate în familie de refuzul lui de a vorbi și de relația tensionată cu părintele sau. Povestea romanului ”Tatal celuilalt copil ” se conturează, prin ochii a doua personaje, viata unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc, în care fiecare sufera, într-un fel sau altul, sub povara rolului pe care i-l impune traditia. Tatal lui Shahab, Naser, este convins că datoria sa față de familie se limiteaza la a-i asigura confortul material, ignorind nevoile afective ale soției și copiilor. Maryam, mama lui Shahab, este nevoită să își sacrifice viata profesională pentru a se ocupa de casă și de cei trei copii, iar sentimentele de neîmplinire care o macină îi umbresc viata de familie. In momentul în care muțenia lui Shahab este interpretată de adulții din jur drept simptom al deficiențelor mintale, neajunsurile existente între membrii familiei se acutizează tot mai mult. Shahab își pierde treptat încrederea în sine, ajungând la concluzia că a eșuat în datoria sa și ca nu este, de fapt, copilul tatalui sau.

PARINOUSH SANIEE – Tatal celuilalt copil 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *