Despre relații.

     De ce unii oameni ne plac, iar alții nu? De ce cu unii oameni ajungem să avem relații de prietenie sau chiar relații romantice?

  Un factor important care stă la baza formării relațiilor, este atracția interpersonală. Atracția interpersonală este favorizată de anumiți factori cum ar fi: atracția fizică, proximitatea, familiaritatea și similaritatea. Înfățișarea fizică a unei persoane poate să determine măsura în care aceasta este plăcută de ceilalți (Smith et al, 2005). Cercetările efectuate de Walster et al. (1966) au arătat că aprecierile asupra inteligenței, personalității sau a relațiilor sociale nu joacă un rol major în atracția dintre parteneri, totuși, se pare că importanța frumuseții fizice scade atunci când este vorba de alegerea unui partener permanent.

    Proximitatea, de asemenea favorizează formarea relațiilor interpersonale și conduce către atracție și prin faptul că simulează familiaritatea. Astfel că, proximitatea și familiaritatea, pot lupta cu frumusețea, favorizând atracția dintre două persoane. Studiile arată că partenerii romantici se aseamănă nu numai din perspectivele caracteristicilor sociometrice (vârstă, rasă, clasă socio-economică) ci și din perspectivele caracteristicilor psihologice (de exemplu inteligența), fizice și atitudinile privind comportamentul sexual. Un motiv pentru care asemănarea duce la atracție, este că oamenii își prețuiesc propriile preferințe și păreri, bucurându-se să fie alături de oameni care le aprobă alegerile și astfel stimulându-și stima de sine. Expresia populară ”contrariile se atrag” se poate aplica doar unor trăsături de personalitate complementare, de exemplu, un partener dominant are nevoie de un partener supus, sau o persoană cu preferințe rigide se potrivește cu cineva foarte flexibil (Smith et al., 2005).

   Dar de ce ne îndrăgostim sau de ce formăm relații de cuplu?

   Un răspuns evident ar fi că ne simțim bine când iubim. Aron et al. (1998) sugerează că un motiv al îndrăgostirii este faptul că relațiile romantice conduc la expansiunea sinelui sau mărirea potențialului de resursele și capacități.

   Încă din cele mai vechi timpuri, iubirea romantică a fost descrisă în manuscrise, cântece, poezii, artă, dar fiecare dintre noi încercăm să o definim și să o simțim în felul nostru. Bineînțeles că iubirea a fost obiectivul diverselor cercetări, astfel s-au diferențiat două tipuri de iubire: iubirea pasională și iubirea de parteneriat. Berscheid & Walster (1974) definesc iubirea pasională ca o stare emoțională intensă în care tandrețea și atracția sexuală, bucuria și durerea, anxietatea și calmul, altruismul și gelozia, coexistă într-un amestec derutant de sentimente. În schimb, iubirea de parteneriat este reprezentată de afecțiunea pe care o simțim pentru cei a căror viață se întrepătrunde cu a noastră și se bazează pe încredere, grijă, toleranță, respect și atașament (Hatfield, 1988). Iubirea pasională caracterizează prima parte a unei relații, iar într-o relație ideală cele două tipuri de iubire se îmbină.

  O altă teorie a iubirii este teoria trihotomică care împarte iubirea în trei componente: intimitate, pasiune și angajament. Intimitatea, cuprinde sentimentele de apropiere, conectare și împărtășire, fiind considerată componenta emoțională. Pasiunea, componenta motivațională, care cuprinde sentimentul de îndrăgostire și atracția. Componenta cognitivă este angajamentul care, pe termen scurt reprezintă decizia de a iubi o anumită persoană, iar pe termen lung, angajamentul de a menține acea iubire (Sternberg, 1986).

    Din perspectivă evoluționistă, selecția partenerului și formarea relațiilor romantice sunt explicate de teoria investiției parentale (TIP) dezvoltată de Trivers (1972). TIP susține că femeile și bărbații investesc diferit în creșterea descendenților, datorită faptului că femeile sunt limitate anatomic la un număr mai mic de evenimente reproductive, iar bărbații au un potențial mult mai mare. Astfel succesul reproductiv al femeii este limitat de accesul la resursele necesare întreținerii descendenților. Datorită acestor diferențe, femeile manifestă o preferință față de bărbații mai în vârstă, care au atribute referitoare la resurse, ca stare financiară, statut social, dorința de a întemeia o familie și de a avea copii. În schimb, bărbații își selectează partenerele pe baza trăsăturilor care corelează cu fertilitatea, ca de exemplu: atractivitatea fizică, tinerețea, simetria feței (Rusu & Bartoș, 2011).

   Concluzionând elementele enumerate mai sus, putem defini cuplul ca fiind format din două persoane, care manifestă atracție interpersonală și pasiune, și care au o relație bazată pe încredere, grijă, toleranță, apropiere, respect, atașament și angajament.

Aron, A., Norman, C. C., & Aron, E. N. (1998). The self-expansion model and motivation. Representative Research In Social Psychology, 221-13.

Hatfield, E. (1988). Passionate and Companionate Love. In R. J. Sternberg and M. L. Barnes (Eds). The Psychology of  Love, (pp. 191-217). New Haven, CT Yale University.

Smith, E. E., Nolen-Hoeksema, S., Fredrickson, B. L., Loftus G. R. Colaboratori: D. J. Bem, Maren, S. (2005). Introducere în psihologie. Ediția a XIV-a.  Editura Tehnică, București.

Steinberg, R.J. (1986). A Triangular Theory of Love. Psychological Review, 93, 2, 119-135.

Rusu, A.S. & Bartoș, S. E. (2011). Psihobiologia Sexualității. Idei de cercetare. Editura Sinapsis, Cluj-Napoca.

Image source https://pixabay.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.